Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, în calitate de organizație sindicală reprezentativă la nivel de ramură pentru angajații din instituțiile de ordine publică și securitate ale statului, urmărește cu profundă atenție inițiativele legislative lansate de autoritățile publice privind reforma sistemului de pensionare a militarilor și funcționarilor publici cu statut special, precum și modificările propuse în domeniul garanțiilor sociale.
În contextul prezentării publice a proiectelor de lege privind pensiile militarilor și funcționarilor publici cu statut special și al declarațiilor făcute în cadrul conferinței de presă susținute de conducerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, FSM „SINDLEX” consideră necesar să-și exprime poziția oficială asupra impactului pe care aceste modificări îl pot avea asupra personalului din sectorul ordine publică și securitate națională.
În ceea ce privește modificările anunțate în domeniul salarizării și fiscalității, Federația își va expune poziția după stabilirea cuantumului valorii de referință aplicabile domeniului, astfel încât să poată fi efectuată o analiză obiectivă a impactului financiar asupra angajaților.
Referitor la proiectul de lege privind sistemul de pensionare, FSM „SINDLEX” își exprimă profunda îngrijorare față de intenția de modificare a condițiilor de pensionare pentru persoanele aflate deja în serviciu. Considerăm că aceste măsuri afectează grav principiul securității juridice și al previzibilității raporturilor de serviciu, întrucât mii de angajați au ales și și-au construit cariera în baza condițiilor legale existente la momentul angajării.
Specificul activității în instituțiile de apărare, ordine publică și securitate presupune exercitarea atribuțiilor în condiții de risc permanent pentru sănătate și viață, restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, program de muncă nereglementat, disponibilitate permanentă pentru intervenție și un grad sporit de responsabilitate față de societate și stat. Garanțiile sociale și condițiile speciale de pensionare nu reprezintă privilegii, ci compensații legitime pentru aceste condiții de muncă deosebite.
Reamintim totodată, că începînd cu 1 ianuarie 2011 personalul din sistem a suportat deja o diminuare semnificativă a garanțiilor sociale prin majorarea vechimii necesare pentru obținerea dreptului la pensie de la 20 la 25 de ani. O nouă înăsprire a condițiilor de pensionare pentru aceeași categorie de angajați ar reprezenta o măsură disproporționată și inechitabilă, care afectează încrederea personalului în stabilitatea angajamentelor asumate de stat. Despre care valori a predictibilității vorbim?
De asemenea, constatăm cu regret că elaborarea proiectelor respective nu a fost precedată de un dialog social autentic. Reprezentanții organizațiilor sindicale nu au fost implicați în procesul de elaborare, iar opiniile specialiștilor din sistem și ale reprezentanților personalului nu au fost valorificate corespunzător. Considerăm că orice reformă care vizează direct drepturile sociale ale angajaților trebuie să fie fundamentată pe consultări reale cu partenerii sociali și cu instituțiile vizate.
FSM „SINDLEX” î-și exprimă îngrijorarea și atenționează că efectele acestor modificări pot fi extrem de grave pentru funcționalitatea sistemului de ordine publică și securitate. Instituțiile din domeniu se confruntă deja cu un deficit semnificativ de personal, cu dificultăți de recrutare și cu o scădere a atractivității profesiilor specifice. În aceste condiții, reducerea garanțiilor sociale și modificarea regulilor de pensionare pentru personalul aflat deja în serviciu riscă să accelereze plecările în masa din sistem, să amplifice fenomenul demisiilor și să descurajeze tinerii să urmeze o carieră în structurile de forță.
Consecințele unor asemenea decizii nu vor afecta doar angajații, ci și capacitatea operațională a instituțiilor responsabile de apărarea, securitatea și ordinea publică a statului. Menținerea unui corp profesionist, motivat și stabil de personal reprezintă o condiție esențială pentru siguranța cetățenilor și funcționarea eficientă a instituțiilor statului, și asta în condițiile unui război la hotarele țării, și o campanie de dezinformare și influență străină.
Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” își reafirmă disponibilitatea pentru dialog social și participare constructivă la identificarea unor soluții echilibrate, care să asigure atât sustenabilitatea sistemului public de pensii, cât și protecția drepturilor și intereselor legitime ale angajaților din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate.
Securitatea statului începe cu respectarea angajamentelor asumate față de cei care îl apără!
