Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, a desfășurat la data de 12 septembrie 2025, Ședința Plenară a Consiliului Sindicatului, întrunind conducerea Federației „SINDLEX”, liderii Asociațiilor sindicale și municipale, membrii Consiliului și partenerii sindicali.
Conform ordinii de zi, participanții au examinat raportul prezentat de Președintele Sindicatului privind activitatea Prezidiului Consiliului în perioada ianuarie–august 2025. Raportul a scos în evidență principalele direcții de acțiune ale sindicatului în sprijinul membrilor săi, măsurile întreprinse pentru apărarea drepturilor angajaților din sistemul educațional și colaborările cu autoritățile publice și alți parteneri sociali.
Totodată, Comisia de Cenzori a prezentat informația privind executarea bugetului pentru perioada menționată, evidențiind transparența și corectitudinea în gestionarea fondurilor sindicale.
Consiliul a discutat și a aprobat planul de activități pentru perioada septembrie–decembrie 2025. Printre prioritățile stabilite se numără intensificarea comunicării cu membrii de sindicat din teritoriu, desfășurarea de seminare informative, consolidarea parteneriatelor sociale, dar și promovarea participării active la inițiativele Federației „SINDLEX”.
Un subiect de importanță majoră l-a constituit evaluarea aplicării prevederilor Convenției colective (nivel ramural) pentru anii 2021–2026. Membrii Consiliului au analizat gradul de realizare a angajamentelor asumate de părțile semnatare și au identificat propuneri concrete de modificare și completare a convenției, în vederea adaptării acesteia la realitățile actuale ale sistemului educațional. Ședința Plenară a Consiliului Sindicatului „VIITORUL” a reprezentat un prilej important de analiză, reflecție și decizie. Prin transparență, implicare și dialog constructiv, sindicatul continuă să fie un partener de încredere pentru angajații din educație, promovând drepturile și interesele acestora într-un context social și profesional în continuă schimbare.




