Într-o atmosferă plină de energie, fair-play și spirit de echipă, pe data de 11 octombrie 2025, a avut loc, în premieră absolută, Cupa Federației SINDLEX la Volei, un eveniment sportiv-sindical de referință, ce a reunit sub aceeași rețea de joc și solidaritate sindicală toate cele șase sindicate membre ale Federației SINDLEX.
Evenimentul s-a desfășurat sub egida promovării unui mod activ de viață și a consolidării relațiilor interinstituționale, în prezența unor oaspeți de seamă din cadrul CNSM, Ministerului Afacerilor Interne, și a subdiviziunilor MAI.
Cele șase echipe participante, au demonstrat nu doar abilități sportive deosebite, ci și o puternică legătură de camaraderie și colaborare între membrii de sindicat, indiferent de instituția din care provin.
Meciurile, desfășurate, au fost marcate de momente spectaculoase, răsturnări de scor și susținere entuziastă din partea colegilor din tribune. La final, fiecare echipă a fost aplaudată pentru efort și dăruire, iar cele mai bune formații au fost premiate cu trofee și diplome de onoare.
Prin acest eveniment, Federația SINDLEX își reafirmă angajamentul de a investi în oameni și în dezvoltarea unui mediu sindical activ, dinamic și orientat către bunăstarea
membrilor săi.
Această primă ediție reprezintă doar începutul unei tradiții frumoase!
Federația SINDLEX – Solidari în acțiune. Puternici împreună!













