În perioada 03–07 noiembrie 2025, un grup format din 25 de membri ai Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” participă în Turcia la un program de instruire profesional-sindicală organizat în parteneriat cu Federația Internațională Euroasiatică a Metaliștilor (FIEM).
Această instruire anuală are drept scop consolidarea capacităților organizațiilor sindicale și schimbul de bune practici privind activitatea sindicatelor în contextul noilor provocări economice și sociale.
Pe durata vizitei, participanții — lideri sindicali din cadrul FSM „SINDLEX” vor fi familiarizați cu legislația muncii din Turcia și principalele prevederi privind Contractul Colectiv de Muncă; etapele de negociere și importanța dialogului social; experiența partenerilor turci în menținerea unui climat de cooperare între angajatori și sindicate.
În agenda vizitei sunt incluse întâlniri oficiale, vizita uneia dintre cele mai moderne uzine de tractoare Turk Traktor, precum și vizite de documentare culturală și economică — muzee, centre religioase și istorice.
Prin această vizită de studiu, FSM SINDLEX își reafirmă angajamentul de a promova parteneriate internaționale durabile, de a contribui la formarea continuă a liderilor sindicali și la îmbunătățirea activității sindicale în Republica Moldova.





