Astăzi,  11 martie 2026, în sala de ședințe a Inspectoratului de Poliție Orhei, Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a organizat seminarul instructiv „Consolidarea capacităților și cunoștințelor liderilor de sindicat pentru un parteneriat mai eficient”, dedicat liderilor și activiștilor sindicali din cadrul federației.

Evenimentul a fost deschis de Angela Otean, președinta FSM „SINDLEX”, care a subliniat importanța pregătirii continue a liderilor sindicali pentru reprezentarea eficientă a drepturilor și intereselor salariaților.

În cadrul seminarului, Polina Fisticanu, șef al Departamentului protecție social-economică al CNSM, a prezentat aspecte privind protecția social-economică a salariaților și aplicarea legislației muncii, evidențiind rolul sindicatelor în apărarea drepturilor angajaților.

Totodată, Dorina Osipov, împreună cu o echipă de specialiști în domeniul sănătății, a abordat tema informării și educației pentru sănătate, prezentând instrumente și bune practici de prevenire a riscurilor profesionale, inclusiv prin intermediul platformei „ODORAȘ”.

Seminarul a oferit participanților un cadru de informare, dialog și schimb de experiență, contribuind la consolidarea capacităților liderilor sindicali și la dezvoltarea unui parteneriat mai eficient în promovarea drepturilor salariaților.