Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” informează despre participarea delegației sale la Congresul al XI-lea al Federația Internațională Eurasiatică a Metalurgiștilor (FIEM), desfășurat la data de 7 martie 2026, la Anadolu Hotels Esenboğa Thermal, Ankara, Republica Turcia.

Evenimentul a avut loc în continuarea celei de-a 61-a reuniuni a Comitetului Central al FIEM, desfășurată cu o zi anterior, reunind reprezentanți ai organizațiilor sindicale membre din mai multe state.

În cadrul lucrărilor Congresului au fost organizate alegeri pentru organele de conducere ale federației. În funcția de președinte general a fost reales dl Uysal Altundağ, confirmând continuitatea mandatului său la conducerea organizației. Totodată, dl Mürsel Öcal, vicepreședinte al sindicatului Türk Metal, a fost ales în funcția de Secretar General al FIEM.

Din partea sindicatelor din Republica Moldova, membre ale FIEM, în Comitetul Central Federal au fost aleși dna Angela Otean și dl Mihail Lașcu, fapt ce consolidează reprezentarea Republicii Moldova în structurile de conducere ale federației internaționale.

Pe agenda Congresului au fost incluse, de asemenea, subiecte privind planul de instruire a activului sindical pentru anul 2026, precum și stabilirea cotizației de membru al federației.

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” apreciază desfășurarea lucrărilor Congresului ca un pas important în consolidarea cooperării sindicale internaționale și în promovarea intereselor membrilor de sindicat la nivel regional.