Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a organizat astăzi, în sala de ședințe a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Ședința Consiliului General extraordinar (ședința lărgită), având drept subiect principal examinarea și dezbaterea Proiectului de Lege cu privire la pensiile militarilor…
În aceste clipe de profundă durere și tristețe, Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” exprimă sincere și profunde condoleanțe familiilor îndoliate, colegilor și tuturor celor care i-au cunoscut și apreciat pe polițiștii Mihail Chiriac și Nicolae Dragan, care și-au pierdut viața…
Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, în calitate de organizație sindicală reprezentativă la nivel de ramură pentru angajații din instituțiile de ordine publică și securitate ale statului, urmărește cu profundă atenție inițiativele legislative lansate de autoritățile publice privind reforma sistemului de…
Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a încheiat prima ediție a Spartachiadei Federației, un eveniment sportiv de amploare care a reunit membrii celor șase sindicate membre într-o competiție desfășurată sub semnul unității, fair-play-ului și promovării unui mod sănătos de viață. Cea…
Chișinău, 12 iunie 2026 Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a dat startul astăzi primei ediții a Spartachiadei Federației, un eveniment de amploare dedicat promovării sportului, sănătății și consolidării spiritului de echipă. Ceremonia oficială de deschidere a reunit reprezentanți ai celor…
Pe data de 10 iunie 2026, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a marcat solemn 34 de ani de activitate, printr-o ceremonie festivă dedicată profesionalismului, devotamentului și serviciului exemplar în apărarea securității frontierei de stat. La ceremonie au fost prezenți…
La data de 6 iunie 2026, doamna Angela Otean, președinta Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, a participat la Ștafeta combinată a sistemului administrației penitenciare, eveniment organizat anual în cadrul sistemului administrației penitenciare. În discursul adresat participanților, doamna Angela Otean a…
- DECLARAȚIE
- A fost semnat Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2026–2031 între CSC „Dinamo” al MAI și Sindicatul „Demnitate” al FSM „SINDLEX”
- Seminar dedicat sănătății și bunăstării femeilor din cadrul Poliției de Frontieră
- Priorități sindicale și măsuri de protecție socială, discutate în cadrul Prezidiului Consiliului Sindicatului „FRONTIERA”
- Inteligența Artificială în serviciul public – oportunități și provocări pentru instituțiile de forță
