Astăzi, 16 iulie 2026, în incinta Institutului Muncii CNSM, s-a desfășurat ședința Prezidiului Consiliului Sindicatului „FRONTIERA” în cadrul căreia au fost examinate subiecte de importanță majoră pentru activitatea organizației membre a Federației “SINDLEX” și pentru membrii acesteia.
Primul subiect de pe ordinea de zi a vizat organizarea și desfășurarea Forumului liderilor sindicali, cu genericul „Consolidare sindicală”, eveniment care se va desfășura în incinta Casei de odihnă „Perlele Nistrului”, din or. Vadul lui Vodă, în perioada 11–12 septembrie 2026.
În prezentarea sa, Sergiu Barbacari, președintele Sindicatului „FRONTIERA” a evidențiat importanța organizării acestui forum ca platformă de dialog, cooperare și schimb de experiență între liderii organizațiilor sindicale primare, precum și pentru consolidarea parteneriatului social. La eveniment vor participa lideri sindicali din cadrul structurilor Sindicatului „FRONTIERA”, reprezentanți ai partenerilor sociali și invitați de onoare.
În continuarea ședinței, Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, a informat membrii Prezidiului cu privire la inițiativele și măsurile legislative promovate de autoritățile publice, care vizează domeniul de activitate al funcționarilor publici cu statut special. Totodată, au fost prezentate principalele efecte ale acestor modificări asupra raporturilor de serviciu, drepturilor și garanțiilor sociale ale acestei categorii de salariați, subliniindu-se necesitatea monitorizării procesului legislativ și a promovării unui dialog social constructiv pentru asigurarea protejării intereselor profesionale și socio-economice ale membrilor de sindicat.
Cel de-al doilea subiect a fost consacrat tratamentului balneosanatorial și odihnei estivale a copiilor membrilor de sindicat. În acest context, Vasile Bînzaru a prezentat un raport privind repartizarea biletelor de tratament balneosanatorial și a foilor de odihnă destinate copiilor membrilor de sindicat în sezonul estival. Au fost analizate rezultatele procesului de repartizare, criteriile aplicate și gradul de valorificare a facilităților oferite membrilor de sindicat.
În urma examinării subiectelor incluse pe ordinea de zi, membrii Prezidiului au adoptat hotărârile necesare pentru buna organizare a Forumului liderilor sindicali și pentru continuarea implementării măsurilor de protecție socială destinate membrilor de sindicat și familiilor acestora.
Sindicatul „FRONTIERA” își reafirmă angajamentul de a promova dialogul social, solidaritatea și protejarea drepturilor și intereselor membrilor săi, prin organizarea unor activități relevante și prin dezvoltarea continuă a programelor sociale dedicate acestora.








