La data de 12 decembrie 2025, în orașul Vilnius, Lituania, a avut loc semnarea Acordului de colaborare dintre Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și Federației Lituaniene a Ofițerilor de Aplicare a Legii.

Documentul a fost semnat într-un cadru oficial și reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor de cooperare sindicală internațională, având ca scop principal schimbul de experiență în vederea promovării și protejării drepturilor profesionale, sociale și economice ale angajaților din structurile de ordine publică.

Acordul prevede:

  • schimb de experiență și bune practici în domeniul activității sindicale;
  • cooperare în domeniul formării profesionale și al dezvoltării capacităților instituționale;
  • sprijin reciproc în apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat;
  • organizarea de vizite de lucru, seminare și conferințe comune.

Reprezentanții ambelor federații au subliniat importanța solidarității sindicale internaționale și a dialogului constant între organizațiile de profil, în contextul provocărilor comune cu care se confruntă angajații din domeniul securității și ordinii publice.

Semnarea acestui Acord deschide noi perspective de cooperare pe termen lung și contribuie la întărirea parteneriatului dintre organizațiile sindicale din Republica Moldova și Lituania, în beneficiul membrilor de sindicat și al dezvoltării unui sistem modern și eficient de reprezentare profesională.

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”
12 decembrie 2025